Salată cu ficat de iepure
Mod de preparare:
Roșiile cherry, lămâia, salata mixtă le spălăm și le uscăm. Tăiem roșiile în două. Piersicile conservate le tăiem felii mari. Spălăm ficatul de iepure în mai multe ape. Prăjim ficatul într-o tigaie încălzită cu adaos de unt până când este gata. Înglobăm mierea, mixăm și caramelizăm ficatul. Adăugăm coniacul, sare, piper după gust și gătim încă câteva minute. Într-un castron adânc, punem roșiile, salata mixtă, asezonăm cu ulei de măsline, suc de lamâie, sare, piper și amestecăm.
Servim salata cu ficat de iepure într-o farfurie mare. Deasupra salatei condimentate punem ficatul caramelizat și bucățile de piersici. Decorăm salata cu sos balsamic.