Cultivarea lucernei și cerealelor
Secția agricultură se ocupă de cultivarea lucernei și a cerealelor. Pentru fertilizarea terenurilor agricole sunt utilizate numai îngrășaminte organice, astfel toate dejecțiile animaliere din cadrul fermei sunt utilizate pentru fertilizarea solului.
Încă un lucru foarte important pe care punem accent este respectarea asolamentului de 10 ani. Conștientizăm că numai prin dezvoltarea zootehniei este posibilă menținerea echilibrului în natură - lucru fundamental în practicarea agriculturii performante.
Lucerna nu numai că este o plantă benefică pentru animale dar este și un premergător bun pentru alte culturi.
Producerea nutrețului combinat
De la fondarea afacerii era ideea de a procura nutrețul pentru iepuri, dar, pe parcurs am tras concluzia că suntem nevoiți să producem de sine stător nutrețul. În 2016 am reconstruit clădirea halei de producere a nutrețului și am importat utilajul necesar pentru prepararea nutrețului combinat granulat pentru iepuri. Producerea nutrețului propriu oferă posibilitatea unui control mai riguros al calității pe tot lanțul de producere. Componentul de bază al nutrețului este lucerna care este cultivată de noi pe terenurile noastre. După majorarea capacității cuniculei noastre din 2020, am reînnoit și utilajul pentru producerea nutrețului în 2021. La moment am ajuns la un ciclu închis de producere cu următoarele etape:
- Creșterea materiei prime (cereale, lucernă, etc)
- Producerea nutrețului combinat
- Creșterea animalelor
- Abatorizarea și procesarea
- Ambalarea cărnii și preparatelor din carne de iepure
- Livrarea produselor către rețelele comerciale din țară